Tradiţii în „Brumărel”

Brumărel este denumirea populară a lunii octombrie şi vine de la faptul că acum începe să cadă bruma.

În această perioadă încep pregătirile pentru iarnă, ţăranii fiind preocupaţi, în special, de treburile gospodăriei. Este, de asemenea, perioada propice însămânţărilor de toamnă, curăţatului grădinilor şi livezilor.

Prima săptămână a lunii octombrie se cheamă „Săptămâna lui Procoavă”, după numele sfântului care acoperă ogoarele cu zăpadă, pentru ca pământul sa aibă destulă apă când se desprimăvărează, holdele să aibă spic bogat şi grădinile să fie rodnice.

Săptămâna a doua este „Săptămâna satului”, cea în care preocupările sunt pentru gospodărie.

Cea de-a treia săptămână este numită „Săptămâna Lucinului”, de la numele zeului protector al lupilor.

Ultima săptămână a lunii portă numele „Săptămâna Sâmedrului” şi este săptămâna în care se sărbătoreşte Sfântul Mucenic Dimitrie – „Sâmedru”.

Acoperamantul Maicii Domnului
Doxologia.ro foto: Oana Nechifor

1 Octombrie: Acoperământul Maicii Domnului - una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei, prăznuită în amintirea apariției Maicii Domnului în cartierul Vlaherne din Constantinopol (la sfârșitul sec. al X-lea).

Credincioșii țin sărbătoarea pentru a le merge bine tot anul.

În popor, după numele Sfântului Procoavă, sărbătoarea este cunoscută sub denumirea „Pocroave”, cuvânt slavon care înseamnă acoperirea pămantului cu brumă sau cu zăpadă. Sf. Procoavă este cel care acoperă pământul cu zăpadă.

Ştiind că sunt mai plăcute feciorilor dacă au părul lung și bogat, în comunitățile arhaice fetele se rugau Sfântului Procoavă să le dăruiască această nepreţuită podoabă, cu credința și nădejdea că se vor mărita mai curând.

În unele zone, pentru a fi ferite de boli în sezonul care urmează, vitele sunt stropite cu apă sfinţită.

În această zi se obișnuiește ca gospodinele să dăruiască plăcinte de post umplute cu mere sau dovleac.

14 Octombrie: Sfânta Cuvioasă Parascheva 

Sfanta Cuvioasa Parascheva
Icoana pe sticla Mihaela Bercea

Această zi marchează începutul pregătirii turmelor pentru iernat, dar şi deschiderea unor târguri specifice produselor pastorale În această sărbătoare nu se lucrează, în caz contrar, existând pericolul apariţiei unor boli. „Sf. Paraschiva” se „ţine” prin post şi rugăciune.

„În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu”. https://doxologia.ro/viata-sfintei-cuvioase-parascheva-de-la-iasi

17 Octombrie: Lucinul sau Ziua lupului – sărbătoare cu caracter pastoral, dedicată unei divinități protectoare a lupilor. 

„Celebrată în ziua de prăznuire a Sf. Osie, Lucinul, sărbătoare populară din calendarul agrar românesc, ţinută în ziua de 17 octombrie (30 octombrie după stil vechi), se serbează pentru ca oamenii și vitele din gospodărie să fie feriţi de lupi. Lucinul sugerează și numele apostolului Luca, sărbătorit în ziua următoare, fiind cunoscut faptul că ziua liturgică începe în odată cu venirea serii din ziua ce precedă sărbătoarea Sfântului Apostol.

Plasată în perioada constituirii haitelor de lupi în vederea reproducerii, ziua este dedicată unei divinităţi protectoare a acestora, fiind integrată astfel, bogatului ciclu de zile dedicate lupilor din calendarul popular.

Pentru a controla activitatea lupilor și a preveni stricăciunile de aceștia, această zi avea alocată o serie de practici magice, cum ar fi încleştarea dinţilor de la pieptenii cu care se scarmăna lâna, ca să se încleșteze și dinții lupilor, și interzicerea oricăror activități legate de prelucrarea lânii, părului şi pieilor de animale.” https://cimec.ro/etnografie2/sarbatori-si-obiceiuri-traditionale/calendarul-agrar-2/lucinul/

„Pentru poporul român, imaginea lupului persistă ca o dominantă mitică. În patru substraturi mitice se reia și se verifică imaginea sacră a lupului: substratul aborigen local – cel al lupului neolitic; substratul indo-european – cel al lupului dac și daco-celtic; substratul neo-indo-european – cel al lupului latin îngemănat cu cel dac într-o sinteză daco-romană; substratul iudeo-creștin primitiv, care preia și răstălmăcește aspectele zoomitologice ale lupului din celelalte trei substraturi mitice anterioare într-o viziune de bestiar apocaliptic.” (Romulus Vulcănescu – "Mitologie Română", Ed. Academiei Române, 1985)

18 Octombrie:  Sf. Apostol și Evanghelist Luca, unul dintre cei mai iubiți apostoli, un medic priceput, dar și un renumit zugrav.

Sf. Ap. și Evangh. Luca 
calendarulortodox.ro

În această zi, ciobanii practicau anumite ritualuri menite să protejeze oile de lupi. Astfel, nu se scotea gunoiul și cenușa de sub vatră, în caz contrar crezându-se că lupii se vor înmulți și nici nu se pronunța cuvântul „lup”.

Pentru a fi feriți de animalele sălbatice, unii gospodari țineau chiar post negru.

Despre viața Sf. Ap. Luca, puteți citi aici: https://doxologia.ro/viata-sfantului-apostol-evanghelist-luca

25 Octombrie: Ajunul lui Sânmedru (Moşii de Toamnă)

Această sărbătoare se ţine, în primul rând, în cinstea morţilor, pentru care se fac pomeni, femeile în vârstă dăruind mere, nuci şi colaci.

În unele zone se aprinde un foc mare, numit „Focul lui Sâmedru”.

Se spune despre tinerii care reuşesc să sară peste acesta, că se vor căsători în anul următor. 

Există obiceiul ca, atunci când focul e aproape stins, fiecare dintre cei prezenţi să ia un cărbune şi să-l arunce în livada sa. Acesta este un gest cu rol apotropaic, pomii fiind apăraţi de dăunători şi roditori în anul care vine.

26 Octombrie: Sfântul Cuvios Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Sânmedru 

Sfântul Cuvios Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Aşa cum Sf. Gheorghe, cel care încuie iarna şi înfrunzeşte codrul, stăpâneşte prima parte a anului, Sf. Dumitru încuie vara, desfrunzeşte codrul, este „patronul” jumătăţii friguroase. Chiar şi acum, păstorii români serbează „Anul Nou Pastoral” la o lună după echinocţiul de toamnă, diferit de „Anul Nou Agrar” care începe primăvara, odată cu germinarea seminţelor: „Fiind legat de iernatul, împerecheatul şi gestatul oilor şi caprelor şi în funcţie de ritmul vieţii acestor animale, Anul Pastoral este împărţit în două anotimpuri egale: o iarnă fertilă între 26 octombrie – 23 aprilie şi o vară sterilă între 23 aprilie- 26 octombrie”. (Ion Ghinoiu – Obiceiuri populare de peste an).  “Argumentele care sprijină ipoteza că Sâmedru a funcţionat ca început de anotimp ţin nu numai de domeniul culturii populare, ci şi de cel economic - sfârşitul văratului şi începutul iernatului, încheierea fermentaţiei vinului, ziua soroacelor - şi biologic - începutul ciclului de reproducţie a oilor şi caprelor, desfrunzitul codrului”. (Ion Ghinoiu – Sărbători şi obiceiuri româneşti).

În panteonul românesc, Sâmedru este un zeu important, o divinitate agrară, patron al păstorilor şi cel care garantează soroacele. Acum este perioada în care se încheie socotelile pentru înţelegerile făcute în urmă cu şase luni. „Este interesantă în acest sens creaţia populară – credinţele, legendele, basmele existente, în care Sâmedru este un om obişnuit, într-o variantă fost păstor care trăia singur cu turma la munte, într-alta un păzitor de vaci. Cea mai interesantă însă este aceea care circulă în judeţul Muscel, în care este reprezentat ca un bărbat frumos care peste zi are înfăţişarea unui porc (simbolul zoomorf pentru spiritul grâului) - de fapt legenda care a inspirat “Povestea porcului” a lui Ion Creangă”. (Tudor Pamfile – Sărbătorile la români).

Conform unei vechi zicale româneşti: “la Sângeorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii” (la Sângiorz se formează turmele cu noi păstori şi câini, care, necunoscându-se, se bat între ei, iar la Sâmedru expiră vechile învoieli, motiv de adălmaş sau ceartă dacă acestea n-au fost respectate).

Etnograful C. Brăiloiu despre cum trebuia să fie ţinută sărbătoarea Sâmedrului: ”Sărbătoreşte-l bine, nu lucra deloc; încheie socotelile cu ciobanii care ţi-au ţinut oile peste vară, cinstindu-i după obiceiul Răscolului. Sâmbăta, fiind Ziua Soroacelor, lichidează toate celelalte învoieli şi încheie altele, cu adălmaşuri şi veselie - arvuna te leagă, plata te scapă. Dar nu uita: cine-a luat pe datorie, plăteşte de două ori”.

În vremurile străvechi, Sâmedru a fost considerat, nu doar început de anotimp, ci şi început de an. Conform calendarului celtic, popoarele din nord-vestul Europei aveau anul împărţit în iarnă şi vară, despărţite prin două hotare ale timpului: 1 mai şi 1 noiembrie (Ziua Tuturor Sfinţilor). Acceptând corespondenţa celor două perechi de date, din calendarul celtic şi cel popular românesc, J.G. Frazer afirma: „dacă aceste termene au relativ puţină însemnătate pentru agricultorul european, ele sunt deosebit de importante pentru crescătorul de vite căci, la apropierea verii, el îşi scoate vitele pe câmp să pască iarba fragedă, iar când se apropie iarna le aduce înapoi, în adăpostul şi căldura grajdurilor. În consecinţă, nu pare lipsit de temei că împărţirea celtică a anului în două semestre, la începutul lunii mai şi la începutul lunii noiembrie, să-şi fi avut originea în vremurile când celţii erau în primul rând un popor de păstori, a cărui hrană depindea de cirezile sale, şi, ca urmare, marile epoci ale anului erau legate pentru el de momentul când vitele ieşeau din gospodării la începutul verii şi când se întorceau din nou în grajduri, o dată cu sosirea iernii. Chiar în Europa centrală, departe de regiunile ocupate acum de celţi, se pot regăsi clar urmele unei împărţiri similare a anului...”. (J. G. Frazer – „Creanga de aur”, vol. V, Ed. Minerva, 1980).

Se pare că un calendar cu început de an la sfârşitul lunii octombrie a fost generat de aceeaşi ocupaţie străveche, creşterea animalelor: „ipoteza conform căreia populaţia străromânească, probabil şi cea dacică, a avut în uz, asemănător celţilor, un calendar cu început de an toamna, celebrat în ziua în care se sărbătoreşte azi Sâmedru, este confirmată şi de dansul ritual al păstorilor bănăţeni, executat numai de două ori pe an: la împerecherea oilor, şi după şase luni, la alesul sau formarea turmei”. (Ion Ghinoiu – Sărbători şi obiceiuri româneşti, Ed. Elion, 2004).

Se spune că:

- anul care urmează va fi roditor dacă frunzele pomilor se îngălbenesc şi cad în octombrie;

- va fi vânt puternic în decembrie dacă plouă mult în octombrie;

- va fi timp frumos în ianuarie dacă e multă brumă sau chiar zăpadă în brumărel;

- dacă în noaptea de Sâmedru oile se culcă grămadă, în ciopor, va fi iarnă grea, iar dacă oile dorm răsfirate, se aşteptă o iarnă blândă;

- dacă nucii şi gutuii sunt încărcaţi, e semn de iarnă grea.

 Maria Golban Şomlea