Despre mine...

Fotografia mea
Specializări: Management în Economia Turismului - licență; Comunicare interculturală -master. Etnolog, interpret de muzică populară, organizator și prezentator de evenimente. Confesiune: creștin-ortodoxă. Pasiune: cultura tradițională. De când mă ştiu, iubesc valoarea, frumuseţea, sinceritatea, calitatea şi, tot de când mă ştiu, iubesc satul tradiţional şi-i ascult glasul...glasul pamântului, al durerii şi-al bucuriei străbunilor. Ascult ce-a mai rămas din toate-acestea şi, cu setea celui care conştientizează ultimele picături, învăţ. Învăţ să aflu ce şi cum a fost, ce şi cum mai este şi caut să adun în cămările-mi sufletului, avid de cultură arhaică, tot ce poate cuprinde spaţiul ancestral. Copil fiind, acasă, în Frăsinetul meu, selectam doar intuitiv, apoi, pe măsură ce şcoala şi viaţa m-au format, lucrurile au început să se aşeze tot mai mult într-o matcă a valorilor. Sunt mândră de asta şi, mai ales, recunoscătoare celor ce-au trudit pentru cercetarea, arhivarea şi valorizarea fenomenului cultural tradiţional, lăsând astfel noilor generaţii, dornice să-şi cunoască obârşiile, posibilitatea de a cunoaşte viaţa vetrelor folclorice de altădată.

Slobodu-i a colinda?

Veste bună, gazde-n casă!

27 apr. 2017

1 mai - „Armindenul”

Armindenul se serbează pentru rodul pământului, ca să nu bată grindina, împotriva dăunătorilor dar şi pentru sănătatea vitelor. 
Se spune că în ajunul acestei zile, pentru ca viforul şi grindina să nu se abată asupra satului, femeile nu lucrează nici în casă, nici pe câmp. 
În dimineaţa zilei de 1 mai, stâlpii porţilor şi caselor, dar şi intrările în adăposturile vitelor, se împodobesc cu ramuri verzi de mesteacăn pentru ca oamenii şi animalele, deopotrivă, să fie protejaţi de forţele distrugătoare ale spiritelor malefice. Ramurile verzi se lasă aici până la seceriş, când se pun în focul cu care se coace pâinea din grâul cel nou. 
În satele din Banat, „Armindenul” se pune la casele oamenilor harnici şi ale fetelor de măritat. Creanga verde o aşează feciorii noaptea, fără să fie văzuţi. Cei la casa cărora s-a pus „Armindenul”, trebuie să îi caute pe feciorii care l-au pus şi să le dea de băut. 
În tradiţia populară, acestei zile i se mai spune şi „ziua pelinului” sau „ziua beţivilor” şi în vechime semnifica începutul verii.
În ziua de „Arminden” se organizează petreceri la iarbă verde, unde se mănâncă miel şi caş proaspăt şi se bea pelin, sau vin roşu, pentru schimbarea sângelui şi apărarea de boli. La întoarcerea în sat, bărbaţii îşi pun liliac sau flori de pelin la pălării. 
Pentru că în această zi se sărbătoreşte şi „ziua boilor”, aceste animale nu se folosesc la muncile câmpului, nerespectarea acestei reguli atrăgând după sine moartea animalelor sau îmbolnăvirea oamenilor.  Rolul „Armindenului” este apotropaic dar ne aminteşte şi de prigonirea lui Iisus, crezându-se că atunci când Irod omora copiii, a pus câte o ramură verde la poarta de unde ar fi continuat cu măcelul în ziua următoare, însă a doua zi, au apărut ramuri verzi la toate casele, iar Irod n-a mai ştiut unde să-l caute pe Iisus. 
Maria Golban Șomlea

22 apr. 2017

Focul viu şi Sângiorzul în spaţiul transilvan

Reprezentant al Soarelui, de-a lungul vremii, focul a fost frecvent folosit în scrierile religioase ca simbol al demiurgului divin. Astfel, filozofii greci considerau că un nou început ar fi posibil doar cu ajutorul Focului Sfânt care, printr-o ardere totală, să distrugă totul, dând lumii puterea de a se purifica renăscând. Simbol al divinităţii, focul a fost ocrotit şi cinstit în temple, îmbunat cu jertfe şi considerat dintotdeauna o zeitate sacră cu puteri nemăsurate. Mitologia greacă prezintă focul ca aparţinând exclusiv zeilor, însă Prometheu l-a furat dăruindu-l pământenilor. Pentru fapta sa, Zeus l-a legat de o stâncă, unde un vultur îi sfâşia zilnic ficatul, care, în fiecare noapte, se regenera. După o datină a vechilor greci, întemeierea unui cămin avea loc doar atunci când femeia aducea foc din vatra sacră a mamei sale pentru a-l aprinde în propriul cămin.
Conform tradiţiilor transilvane, la începutul primăverii, de regulă în ajunul zilei de Sf. Gheorghe, Focul viu este aprins de feciori, fie în gospodăriile din sat, fie la stâni, acolo unde urmează să păşuneze animalele toată vara. Datina, reprezentativă în calendarul pastoral, este un ritual arhaic, practicat până nu demult în majoritatea satelor româneşti din Maramureş, Apuseni, Ţara Zarandului, Câmpia Transilvaniei (Valea Mureşului, Turda). „Există scrieri ale lui Ion Muşlea care atestă existenţa tradiţiei acestui foc viu şi în judeţul Cluj, ultimele mărturii aparţinând satului Bonţ (Fizeşul Gherlii) din perioada anilor ‘60-’70, relatează etnologul Aurel Bodiu. Pentru aprinderea focului magic, datina arată folosirea exclusivă a lemnului şi a unei bucăţi de iască. Prin frecarea a două lemne uscate, sau prin răsucirea unei nuiele, cu ajutorul unui vârtej, într-un lăcaş special făcut în tocul uşii, se obţin primele scântei ale Focului viu. După ce iasca se aprindea, era transferată în mijlocul unei grămezi de paie. Când fumul se ridica, era îndreptat spre grajdul vitelor, existând credinţa că fumul Focului viu are puterea de a "curăţa vitele" şi de a le proteja de strigoii care încercau să le fure "mana”. După "purificarea" simbolică a turmelor, tinerii şi copiii care au asistat la ceremonialul „curăţirii prin fumul Focului viu al vitelor, sar peste foc cu credinţa că acest rit îi va proteja de "rele şi necazuri", făcându-i "uşori şi sprinteni", peste an. „Purificarea" oamenilor şi a turmelor prin intermediul Focului viu echivalează în spiritualitatea tradiţională românească cu "biruinţa luminii şi a căldurii de primăvară, asupra întunericului şi a frigului de iarnă". Tot în această credinţă îşi află rădăcinile şi prescripţia: "Focul viu nu trebuie să se stingă niciodată", acesta fiind întreţinut şi păstrat cu multă grijă. Se spune că la casa sau stâna cu Foc viu este mare noroc şi nimic rău nu se poate apropia”. Stingerea focului reprezenta o adevărată problemă, iar recuperarea sa era foarte dificilă, din acest motiv, pedeapsa pentru cei care erau vinovaţi de stingerea/pierderea Focului viu era foarte aspră, aceştia fiind obligaţi să-l reaprindă, dar să dea şi câte o oaie grasă.
În Transilvania, când se aprindea Focul viu la stâni, turmele erau trecute prin fum sau peste flăcări, dar şi feciorii săreau peste acest foc, după care se organiza o petrecere cu sătenii prezenţi, împărţindu-se ca „ofrande augurale”: lapte, caş şi plăcintă cu brânză.
În judeţul Cluj, la Mărişel, mai dăinuie şi azi practici legate de Focul viu, termen pe care localnicii îl ştiu şi ca denumire a unei boli de piele (bube pe corp). Ei spun că această boală nu trece, decât dacă cel „bubat” este spălat cu apa în care s-au stins cărbuni din focul aprins conform ritualului. Din cenuşa Focului viu, împreună cu diverse plante, lapte şi grăsime, unii ciobani ştiau să prepare leacuri pentru tratarea bolilor la animale şi oameni, dezvăluind astfel şi latura curativă a Focului viu, substitut simbolic al Soarelui.
Sângiorzul
Din cele mai vechi timpuri, Sângiorzul se sărbătoreşte la o lună după echinocţiul de primăvară şi se spune că “ţine cheile cerului şi sloboade soarele să urce în tărie ca să aducă vara”.
În calendarul bisericesc, Marele Mucenic Gheorghe este celebrat la 23 aprilie, iar în iconografia ortodoxă apare ca un sfânt ecvestru pe un cal alb, ce simbolizează soarele şi puritatea celestă.
Sângeorzul reprezintă un vechi zeu al vegetaţiei, peste care biserica ortodoxă l-a suprapus pe Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Sângiorzul şi Sâmedru sunt sărbători foarte importante în calendarul pastoral, acestea delimitând vara pastorală (între Sângiorz şi Sâmedru) de iarna pastorală (între Sâmedru şi Sângiorz). Sângeorzul este apărătorul ţarinelor şi al vitelor, dezlegătorul rodului în toate, cel care “bate cu bici de foc codrul ca să înverzească şi sloboade norii ca să plouă”. În ţinuturile carpatice, există o legendă care spune: “în vremea când era şi Sf. Gheorghe om pe pământ, toate apele de băut s-au fost oprit şi nu era decât un singur loc de unde trebuia să ia apă fiecare familie. Acel loc însă, era păzit de un balaur înfricoşător, care cerea în schimbul apei câte un suflet. Tot în timpul acela, sosise vremea ca să dea şi împăratul un suflet. El nu avea decât o fată pe care, deşi o iubea ca pe lumina ochilor, a gătit-o pentru a i-o trimite balaurului. Dumnezeu, îndurându-se de oameni, l-a trimis pe Gheorghe să răpună balaurul. Împăratul, voind să-l răsplătească, i-a făgăduit fiica de soţie, dar Sf. Gheorghe a răspuns că lui nu-i este dat să se căsătorească, ci să-l slujească pe Dumnezeu, făcănd bine pe pământ”.
Această legendă nu este întâlnită numai în oralitatea populară, ci şi în iconografia religioasă şi îl înfăţişează pe mucenic ca pe un oştean frumos, ecvestru pe un cal alb, ucigând balaurul.
La Sângiorz suie oile la munte şi are loc «măsurişul laptelui», sau «ruptul sterpelor». După o iarnă fertilă între Sâmedru şi Sângiorz, urmează o vară sterilă, dar în care ovinele şi caprinele dau omului un randament economic maxim.
Această perioadă se încheie toamna la Sâmedru, când toate oile, împreună cu ciobanii lor, coboară în sate la iernat până primavăra următoare.
De Sângiorz, în satele din Câmpia Transilvaniei, «…vreo 10-12 feciori, cu sau fără muzicanţi, umblă cu ”moroiu” prin sat. Moroiul este un fecior împodobit cu frunză verde de mesteacăn. Ceilalţi feciori sunt îmbrăcaţi în haine rele şi se vopsesc pe faţă cu funingine ca să nu fie recunoscuţi (un fel de măşti). Moroiul are în mână o ”jordoaie”, iar măştile au cofe pline cu apă. La fiecare casă strigă: Lele, ouă,/Că de nu te plouă! După ce li se dau ouă, măştile aruncă apă peste gazdă. Unii feciori, profitând de această distracţie, se urcă-n pod şi fură slănină. La terminarea udatului feciorii se aruncă în râu. Apoi merg la o fată sau la un fecior, unde se ospătează cu ”ratută” din ouăle adunate, după care urmează o petrecere cu muzicanţi, ca la Jocul satului. Acest obicei este un rit agrar. Prin versurile de mai sus, măştile invocă ploaia.” Dr. Dejeu Zamfir – „Cântece, dansuri şi obiceiuri din Câmpia Transilvaniei”.
Odată cu legendele, se perpetuează credinţele şi practicile ca oamenii să se stropească cu apă “neîncepută” din fântâni şi izvoare, pentru a dezlega belşugul, să pună crengi de rug la porţi, să ungă uşile, poarţile, ferestrele şi hornul cu usturoi, închinindu-se lui Dumnezeu şi Marelui Mucenic, stăvilind în acest fel intrarea spiritelor malefice care bântuie noaptea.
Credinţe:
- „cine se spală în dimineaţa aceastei zile cu rouă, toată vara va fi sănătos şi nu-i vor ieşi pete pe obraz. În ajunul zile de Sf. Gheorghe, fetele se spală pe faţă cu rouă pentru a fi mai frumoase şi mai atrăgătoare” – Simion Florea Marian
- „în ziua de Sf. Gheorghe spală-te pe picioare până în răsărit de soare şi te scaldă în acea zi de mai multe ori, că nu vei fi bolnav de friguri" - Artur Gorovei
- „sprinten iute, harnic şi îndemânatic la lucru în decursul anului poate fi doar acela care este urzicat în această zi” - Simion Florea Marian 
Maria Golban Șomlea

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

AStăzi Sărbătorim - Medalion aniversar Maria Golban Șomlea

19 mai 2021 Realizator: Menuț Maximinian Invitați: Alexandru Pugna, Amalia Codorean Chindriș, Florian Roșan și Ioan Dordoi.

Activitatea instituțională publică

Activitatea instituțională publică
Cluj-Napoca, octombrie 2009 - În calitate de director-coordonator al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Cluj (1 iunie 2009-28 iulie 2010).

Bonțida, 13-15 mai 2010, Castelul Banffy - Seminarul româno-francez "Cultură și dezvoltare locală".

Bonțida, 13-15 mai 2010, Castelul Banffy - Seminarul româno-francez "Cultură și dezvoltare locală".

Cluj-Napoca, 22 aprilie 2010, BCU - Oferind diploma de excelență prof. univ. dr. Teodor Tanco.

Cluj-Napoca, 22 aprilie 2010, BCU - Oferind diploma de excelență prof. univ. dr. Teodor Tanco.

Cluj-Napoca, 22 octombrie 2009 - La evenimentul lansării de carte a lui Constantin Arvinte.

Cluj-Napoca, 22 octombrie 2009 - La evenimentul lansării de carte a lui Constantin Arvinte.

Cluj-Napoca, 25 septembrie 2009 - Seminarul organizat de DJCPCN Cluj pe probleme de turism cultural

Cluj-Napoca, 25 septembrie 2009 - Seminarul organizat de DJCPCN Cluj pe probleme de turism cultural

NCN - Situația patrimoniului clujean (martie 2010)

Top Story, 03 Martie 2010

...despre patrimoniul cultural 1

Clujul Zi de Zi 16.09.09

Invitați: Virgil Pop - arhitect; Virginia Rădeanu - arheolog; Maria Golban - director coordonator al Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Cluj

PATRIMONIU CULTURAL NAŢIONAL

PATRIMONIU CULTURAL NAŢIONAL
,,Toate culturile arhaice şi orientale, precum şi toate societăţile urbane sau rurale sunt tradiţionale, adică păstrătoarele unei tradiţii, considerând această tradiţie ca suma modelelor exemplare ale comportării şi activităţii omeneşti." Mircea Eliade

DOINA - CAPODOPERA MONDIALĂ - inclusă pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO

Maria Golban Șomlea "Du-te dor cu dorurile" Iunie 2011, Favorit TV

2004

2004

The Căluş Ritual

AFIȘUL LANSĂRII CĂRȚII "PORTUL POPULAR ROMÂNESC ŞI MAGHIAR DIN JUDEŢUL CLUJ"

Cluj-Napoca, 17 iulie 2012-Lansarea de carte "Portul popular românesc și maghiar din județul Cluj"

Cluj-Napoca, 17 iulie 2012-Lansarea de carte "Portul popular românesc și maghiar din județul Cluj"
De la stânga la dreapta: conf. univ. dr. Aurel Bodiu, etnolog Maria Golban (autorii lucrării), prof. univ. dr. Ioan Bocșa, criticul muzical Mugurel Scutăreanu și Vasile George Dâncu, directorul Editurii Eikon.

O parte a publicului prezent la evenimentul editorial găzduit de Librăria "Bookcorner" din municipiul Cluj-Napoca.

"Sa v-amintiți duminica", Național TV

Maria Golban - despre obiceiul de nunta in Zona Huedinului

Costum tradiţional fată Zona Huedinului

Costum tradiţional fată Zona Huedinului

Costum tradițional bărbătesc Zona Huedinului

Costum tradițional bărbătesc Zona Huedinului

De la Frăsinet la vale

.

.






AFIȘUL LANSĂRII DE CARTE "PORTUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC DIN BISTRIŢA-NĂSĂUD" LA CLUJ-NAPOCA

AFIȘUL LANSĂRII DE CARTE "PORTUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC DIN BISTRIŢA-NĂSĂUD" LA CLUJ-NAPOCA

Cluj-Napoca, 31 iulie 2012 - Lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud".

Cluj-Napoca, 31 iulie 2012 - Lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud".
Imagini de la lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud", autori Aurel Bodiu și Maria Golban (Editura Eikon 2012). De la stânga la dreapta: directorul Muzeului Transilvaniei prof. Tudor Sălăgean, prof. univ. dr. Ioan Bocșa, lector univ. Oliv Mircea, etnolog Maria Golban, conf. univ. dr. Aurel Bodiu, prof. univ. dr. Otilia Hedeșan, directorul CJC BN Florin-Vasile Șomlea, prof. univ. dr.Traian Vedinaș și Vasile George Dâncu.

Profesorul universitar Otilia Hedeșan vorbind despre importanța cărții și a cercetării etnografice pentru conservarea culturii tradiționale.

În public, specialiști ai domeniului, precum și simpli iubitori ai culturii tradiționale.

AFIȘUL LANSĂRII DE CARTE "PORTUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC DIN BISTRIŢA-NĂSĂUD" LA BISTRIȚA

AFIȘUL LANSĂRII DE CARTE "PORTUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC DIN BISTRIŢA-NĂSĂUD" LA BISTRIȚA

Bistrița, 24 iulie 2012 - Lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud".

Bistrița, 24 iulie 2012 - Lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud".
Imagini de la lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud", autori Aurel Bodiu și Maria Golban (Editura Eikon 2012), din mai amplul proiect de cercetare etnografică al Centrului Județean pentru Cultură BN. De la stânga la dreapta: interpreta de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean, poetul Vasile Dâncu, lector univ. Oliv Mircea, etnolog Maria Golban, conf. univ. dr. Aurel Bodiu, prof. univ. dr.Traian Vedinaș și directorul Centrului Județean pentru Cultură BN Florin-Vasile Șomlea, inițiatorul proiectului de cercetare.

Vorbind despre specificul activității de cercetare etnografică în ansamblu dar și despre ceea ce a presupus elaborarea cărții de față.

Publicul prezent în grădina Complexului Muzeal Județean Bistrița-Năsăud.

Realizatoare și prezentator de peste 10 ani a emisiunii "Folclor Nepieritor" la NCN TV Cluj-Napoca.


Decembrie 2009: înaintea unei noi emisiuni dedicate folclorului românesc...

2006 - Cu etnologul Aurel Bodiu.

2006 - Cu etnologul Aurel Bodiu.

Mărişel - şezătoarea din câşlegi

Director web, portal, stiri, top, statistici, page rank, promovare gratuita, publicitate online

Bucătăria românească

"Bucataria romaneasca a fost influenţată favorabil de condiţiile oferite de relieful prielnic pentru agricultură şi păstorit. Din alimentaţia oamenilor de la sate făceau parte cerealele (mei, grâu, orz si mai târziu porumb), legumele şi verdeţurile (fasole, mazăre, varză, castraveţi, ştevie, pătrunjel, ceapă, usturoi), carne şi slanină de porc şi mai rar peşte, ouă şi carne de oaie sau de vită. Laptele, terciul de mei şi mămăliga a fost hrana de bază a păstorilor. Odată cu schimbarea condiţiilor economice s-a diversificat şi alimentaţia, iar în prezent consumul de păine, ouă, zahar, lactate şi fructe nu mai constituie un lux. Ca preparate cu specific naţional sunt renumite sarmalele în foi de viţă sau de varză, ciorba de peşte, fasole bătută, ardei umpluţi cu carne şi orez, perişoare, mămăligă cu brânză, murături, salată oltenească, borş moldovenesc, piftiile de porc, mititeii şi ciorba de burtă. Dulciuri mai cunoscute sunt: cozonacul, placinta, clătitele."
Sursa si alte informatii: click aici


Instrumente muzicale tradiţionale

Pâna la mijlocul secolului al XIX-lea, fluierul si cimpoiul constituiau înca, în majoritatea satelor românesti transilvanene, instrumentele obisnuite pentru interpretarea muzicii de dans. Instrumentele de coarde (lauta si titera) au o vechime considerabila în mediul rural maghiar si german, iar vioara si contrabasul au patruns în satele transilvanene pe la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Instrumentele de semnalizare(buciumul) aveau o veche traditie în majoritatea tinuturilor transilvanene. Sursa: www.muzeul-etnografic.ro
Pentru mai multe informatii dati click aici:

Cine citește acum