Pentru că atunci când Maica Domnului se pregătea să-l nască pe Iisus, animalele care nu i-au respectat liniştea au fost caii, Fecioara i-a blestemat să nu se sature decât odată-n an şi-atunci doar un ceas. “Fire-aţi cai afurisiţi, De mine, de Dumnezeu, Mai tare de fiul meu. Voi să nu mai aveti saţ Numa-n ziua de Ispas Şi-atuncea vreme de-un ceas” - Ion Pop Reteganul
Alte informații despre Ispas:
http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/pastele-cailor-ispasul-91072.html
La praznicul Înălțării Domnului se celebrează și Ziua Eroilor. Astfel, după Sfânta Liturghie, în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, la troiţe şi monumente, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc, din ţară şi din afara granițelor, urmând ca la ora 12.00 să fie trase clopotele bisericilor ortodoxe, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară. Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920.
Ulterior, decizia a fost consfinţită prin alte două Hotărâri Sinodale din anii 1999 şi 2001, prin care această zi a fost proclamată sărbătoare națională bisericească.
Monumentul Glorie Ostașului Român din Cluj-Napoca |
Prin legea 379/2003, privind regimul mormintelor şi al operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului, a fost proclamată Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român.
„Eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român” sunt pomeniți la fiecare Sfântă Liturghie.
Glorie eternă și în veci pomenirea lor!
mi'a trebiut...multumesc!:-*
RăspundețiȘtergereCu bucurie!
Ștergere