Tradiţii în Cireşar

 

A şasea lună a Calendarului gregorian poartă numele după Zeiţa Iuno, soţia lui Jupiter şi protectoarea femeilor măritate.   

La români, în tradiţia populară, iunie se numeşte „cireşar” după primele fructe care se coc în această perioadă.  

Se spune că:

-          - dacă fulgeră şi tună în iunie, vara va fi ploioasă şi cu belşug la grâu;

              - dacă plouă mult, se strică via;

-             - dacă e secetă, va fi belşug la porumb;

-            - dacă sunt omizi, recolta la grâu şi struguri va fi mănoasă;

-             - nu se mână oile în locuri umede să nu facă gălbează;

-              - acum se seamănă  ridichile şi guliile de toamnă, conopida de iarnă şi se sapă viile a doua oară.

În această lună vegetaţia ajunge la maturitate.

Cea mai lungă zi din an este 21 iunie, ziua solstiţiului de vară.

Tot în această lună, la 24 iunie, conform calendarului popular, ţăranul român sărbătoreşte Sânzienele sau Drăgaica, iar după calendarul creştin, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Sânzienele - sărbătoarea solstiţială care ne aminteşte de divinitatea lunară, echinocţială şi agrară, identificata cu Diana şi Iuno în Panteonul roman şi cu Hera şi Artemis în Panteonul grec, protectoare ale lanurilor înspicate de grâu şi ale femeilor măritate.

Sânziana sau Drăgaica sunt denumiri date, în funcţie de zonele etnografice, unei zâne care, conform unor vechi credinţe, pluteşte peste păduri în ziua solstiţiului de vară, împreună cu alaiul nupţial format din zâne fecioare.

Conform scrierilor etnologice, ritualurile acestei sărbători le întâlnim în spaţiul balcanic într-un areal foarte larg, fiind cuprinse de întreaga cultură mediteraneană.

Denumirea dacă a obiceiurilor autohtone, legate de Sânziene, s-a pierdut în timp, păstrându-se cel roman - Sânziana (de la Sancta Diana), care circulă şi azi în Ardeal, dar şi cel slav - Drăgaica, care a venit mai târziu şi circulă în Muntenia şi Oltenia.

Se spune din vechime că „Sânzienele” erau zâne ale pădurii, ale câmpurilor şi ale florilor. Bătrânii le spuneau femei sfinte care umblă noaptea pe câmp, fete răpite de zmei, închise în palate fermecate, pe fundul apelor şi lăsate să vină pe pământ doar în noaptea de Sânziene.

În această noapte, se crede că Sânzienele iau puterea şi mirosul florilor, însă dau roadă seminţelor, ard păşunile, dar feresc holdele de piatră şi de furtuni.

Ca aproape toate tradiţiile noastre şi practicile acestei sărbători legate de cultul recoltei, al vegetaţiei şi al fecundităţii, păstrează, un amestec fascinant de creştinism şi magie: “în Noaptea de Sânziene, Dumnezeu rânduieşte un răstimp de linişte, când stau în cumpănă toate stihiile şi cerurile cu stele şi vânturile" - M. Sadoveanu.

În zorii zilei de Sânziene, femeile se purificau spălându-se cu apă neîncepută din fântâni sau izvoare, se îmbrăcau în straie de sărbătoare şi ieşeau la câmp pentru a culege ierburi de leac şi descântece, pe care le duceau la biserică, având credinţa că prin sfinţire vor fi curăţite de influenţele negative ale Ielelor (zânele rele ale pădurilor).

Pe parcursul anului, femeile se spălau cu apa în care puneau aceste plante împreună cu florile de sânzie, astfel împrumutând din frumuseţea, vigoarea şi forţa terapeutică a florilor soarelui (cum li se mai spune sânzienelor).

Se spune că după această zi, plantele de leac îşi pierd valenţele tămăduitoare, de-acum mai pot fi culese doar flori albe şi galbene de sânziene (iarba Sfântului Ion) pentru vindecarea frigurilor, vătămăturii sau a guturaiului.

Se spune că în Ziua de Sânzieniene amuţeşte cucul, înecându-se cu grăunţe de orz. Această pasăre-oracol îşi începe cântul la Blagoveştenie şi îl încheie la Sânziene, transformându-se, apoi, în uliu.

Din această zi, plantele nu mai cresc, doar rodesc, soarele strălucind acum mai puternic decât în oricare altă perioadă a verii.

În Noaptea de Sânziene răsare Găinuşa, se măreşte noaptea şi ne îndreptăm spre toamnă.

Împletirea cununii este un obicei cu valenţe oraculare pentru fiecare membru din familie. Simbol solar, cununa de sânziene este reprezentarea fitomorfă a zeiţei agrare. 

Pentru bărbaţi, cununile se împletesc în formă de cruce, iar pentru fete în forma de cerc, se aruncă pe acoperişul casei şi se aşteaptă semnul de viaţă lungă, noroc, sau căsătorie grabnică.

Credinţele populare spun că în anumite zone, pe drumul de întoarcere spre sat, fetele privesc prin cununa de sânziene şi în funcţie de vârsta şi însuşirile fizice ale persoanei văzute, îşi imaginează ursitul. Etnologul Aurel Bodiu numeşte acest gest, prin care se descoperă o lume simbolică, trecere prin metaforă.

În alte locuri, fetele îşi pun sub cap flori de sânziene neîmpletite, pentru a visa cu cel ursit, iar în alte părţi, dimineaţa înainte de răsăritul soarelui, fete şi feciori intră în ocolul vitelor cu cununi împletite şi le aruncă în coarnele vitelor. Dacă vita, în cornul căreia s-a oprit cununa, este tânără, aşa va fi şi perechea celui sau celei ce-a aruncat, în caz contrar, ursitul sau ursita vor fi mai bătrâni.

Cununi de flori se pun şi la cornul casei şi al acareturilor, pentru a fi în paza duhurilor bune.

Se crede că la miezul Nopţii de Sânziene, înfloreşte iarba-fiarelor cu care se pot descuia toate lacătele, din acest motiv ea este căutată, în special, de către tâlhari.

În Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea, sărbătoarea sinonimă cu Sânzienele poartă denumirea: Drăgaicele. Despre ele se spune că se nasc la echinocţiul de primăvară din Calendarul iulian (9 martie), cresc şi se maturizează miraculos până la 24 iunie, ziua solstiţiului de vară din Calendarul Gregorian.

De ziua lor, Drăgaicele plutesc prin aer, cântând si dansând, îmbogăţind recoltele, dând putere tămăduitoare plantelor sau proorocind norocul tinerelor fecioare (foto AIEF - C. Popescu).

(foto AIEF - C. Popescu)

În sudul ţării, în ajunul Drăgaicei, se întâlnesc fetele de măritat cu flăcăii de însurat, aprind făclii pe care le învârtesc în sensul mişcării solare şi strigă:

"Du-te Soare, vino, Lună

Sânzienele îmbună,

Să le crească floarea, floare,

Galbenă, mirositoare,

Fetele să le adune,

Să le prindă în cunune,

Să pună la pălărie,

Floare pentru cununie,

Babele să le rostească,

Până-n toamnă să nuntească."

Bătrânii spun că în Noaptea de Sânziene se adună Ielele şi dansează în pădure, iar cine le vede rămâne mut.

Odinioară, cu ocazia acestei sărbători, se organizau târguri, locuri prielnice pentru tinerii care se cunoşteau aici şi legau căsătorii.

          Sân Petru de Vară - Sărbătoarea lupilor (29 iunie)

Sfântul Petru este cel mai iubit şi respectat sfânt din calendarul tradiţional românesc, în foarte multe povestiri şi legende fiind cel despre care se spune că, împreună cu Dumnezeu, umbla pe pământ.

În Calendarul popular, Sfântul Petru marchează miezul verii agrare și perioada secerișului, este patronul agricultorilor, ţine grindina şi stăpâneşte piatra. Pentru că este numit şi patronul lupilor, cei care ţin această sărbătoare vor avea linişte, pentru că turmele de oi sau cirezile de vite le vor fi apărate.

O legendă ne spune că: odată, când sfinţii umblau pe pământ, Sf. Petru şi Pavel au intrat într-o cârciumă, unde-au găsit o mulţime de oameni la o petrecere. Sfinţii li s-au alăturat acestora, dar după ce-au obosit, şi-au dat seama că nu le-a plăcut şi, pentru a-i pedepsi pe oamenii care i-au determinat să petreacă, au hotărât ca de-atunci, în această zi să se ţină post.

Conform calendarului ortodox, în acest an nu se fac nunţi în perioada 26-28 iunie, perioada de post al Sfinţilor Petru şi Pavel.

La Sânpetru de vară apar licuricii, despre care se crede că ar fi scântei căzute pe pământ după ce sfântul plesneşte din bici. Sf. Petru trimite licuricii pentru a-i îndruma pe cei rătăciţi în pădure.

Numele sfântului îl găsim şi în colindele româneşti, când, împreună cu Dumnezeu, mergeau atât la casa bogatului, unde nu erau primiţi, cât şi la cea a săracului, care întotdeauna îşi împărţea puţinul cu oaspeţii drumeţi.   

La marile sărbători, când se spune că se deschid cerurile, Sf. Petru este văzut în dreapta lui Dumnezeu ţinând cheile Raiului, el fiind cel care, în funcţie de faptele noastre, ne primeşte, sau nu, în Grădina lui Dumnezeu.