Sărbătoarea de Rusalii este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, alături de Paște. De Rusalii, în prima zi, creștinii prăznuiesc Pogorârea Sfântului Duh peste apostoli iar în cea de-a doua, Sfânta Treime.
Denumirea de Cincizecime a acestei zile vine de la faptul că sărbătoarea are loc la cincizeci de zile după Paște,ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt. De asemenea, aceasta este considerată și ziua întemeierii Bisericii creștine.
În Sâmbăta Rusaliilor au loc Moșii de Vară sau Sâmbăta morților, o zi dedicată celor trecuți în veșnicie, pentru care se face pomenire și se dau daruri rituale.
Denumirea „Rusalii” vine de la vechea sărbătoare romană Rosalia, când era obiceiul de a se pune trandafiri pe morminte.
Rusaliile sunt considerate zâne rele care iau minţile oamenilor, sau îi pocesc pe cei care le ies în cale. Se spune că oamenii trebuie să poarte asupra lor frunze de pelin pentru a se apăra de acestea şi că nu e bine să le vorbească dacă le întâlnesc. De asemenea, creștinii obișnuiesc să ducă la slujba de Rusalii crengute de tei și nuc pentru a fi sfințite, apoi le așează la icoane, cu credința că vor fi protectoare ale casei.
Se crede despre Rusalii că sunt Zânele apelor, din această pricină, de ziua lor, nu e bine să te scalzi, căci te-ai putea îneca.
În Transilvania (Mintiu Gherlii, Mănăstirea, Batin - jud. Cluj, precum și în unele sate din Bistrița-Năsăud), în această zi are loc obiceiul Înstruţatul boului, datină pastoral-agrară, influenţată de cultul solar, care simbolizează fecunditatea şi fertilitatea.
Obiceiul reprezintă o procesiune desfăşurată pe uliţele satului, personajul principal fiind un bou împodobit cu frunze verzi, flori şi panglici colorate. După sfinţirea acestuia de către preotul satului, boul este eliberat iar o fată fecioară trebuie să-l prindă şi să-l „stăpânească”. Potrivit tradiţiei, fata se va mărita într-un an. Conform atestărilor documentare, acest obicei aparţine doar românilor transilvăneni, prima menţiune în acest sens apărând în „Gramatica română” (1852), autor Ioan Negruţiu, care aminteşte şi de „purtarea la Rusalii, pe la case, a unei vite împodobită cu frunză verde şi flori”. Un alt ritual legat de sărbătoarea Rusaliilor (practicat şi într-una din joile postpascale sau, pur şi simplu, în timp de secetă), cu adânci rădăcini în trecutul satelor clujene din zonele etnofolclorice Dealurile Clujului şi Dealurile Dejului, este Păpălugăra. Obiceiul are semnificaţie agrară, scopul de a aduce ploile, de a asigura fertilitatea solului, bunăstarea gospodăriei şi prosperitatea recoltelor.
La Şoimeni (com. Vultureni), forma de practicare este mascarea completă a doi feciori, astfel încât aceştia să nu fie recunoscuţi de către săteni. Măştile sunt realizate din frunze verzi de paltin şi reprezintă o pereche: bărbat şi femeie, aspect evidenţiat de felul în care sunt îmbrăcate, bărbatului făcându-i-se două coarne, iar femeii un corn şi coadă. Selecţia celor care urmează a fi mascaţi are la bază criteriul purităţii, al nevinovăţiei, doar astfel având loc deplina eficienţă a ritualului. Interesantă este magia creată de ritualul împodobirii cu frunze a m
ăştilor, pe care copiii sau fetele nu au voie să-l urmărească decât la intrarea acestora în sat. Când măştile sunt complet împodobite, se trece la udarea lor din abundenţă, apoi, împreună cu cei care au participat la îmbrăcat, se opresc la fiecare gospodărie, intră în ogradă şi schiţează un joc (pe verticală) din paşi săriţi, pe ritmul unei melodii cântate la fluier şi a bătăilor din palme. În tot acest timp copiii strigă: «sari Măriţă, sari!» Gospodinele udă măştile din belşug pentru a invoca astfel ploaia mult asteptată în această perioadă a anului. După efectuarea jocului ritual, copiii aleargă după măşti, încercând o iritare a acestora, iar măştile îi lovesc simbolic. În acelaşi timp şi fetele fug după măşti, dar scopul lor este de a rupe frunze de la gâtul acestora, gest ce semnifică măritişul imediat pentru cele care reuşesc.
La Şoimeni (com. Vultureni), forma de practicare este mascarea completă a doi feciori, astfel încât aceştia să nu fie recunoscuţi de către săteni. Măştile sunt realizate din frunze verzi de paltin şi reprezintă o pereche: bărbat şi femeie, aspect evidenţiat de felul în care sunt îmbrăcate, bărbatului făcându-i-se două coarne, iar femeii un corn şi coadă. Selecţia celor care urmează a fi mascaţi are la bază criteriul purităţii, al nevinovăţiei, doar astfel având loc deplina eficienţă a ritualului. Interesantă este magia creată de ritualul împodobirii cu frunze a m
ăştilor, pe care copiii sau fetele nu au voie să-l urmărească decât la intrarea acestora în sat. Când măştile sunt complet împodobite, se trece la udarea lor din abundenţă, apoi, împreună cu cei care au participat la îmbrăcat, se opresc la fiecare gospodărie, intră în ogradă şi schiţează un joc (pe verticală) din paşi săriţi, pe ritmul unei melodii cântate la fluier şi a bătăilor din palme. În tot acest timp copiii strigă: «sari Măriţă, sari!» Gospodinele udă măştile din belşug pentru a invoca astfel ploaia mult asteptată în această perioadă a anului. După efectuarea jocului ritual, copiii aleargă după măşti, încercând o iritare a acestora, iar măştile îi lovesc simbolic. În acelaşi timp şi fetele fug după măşti, dar scopul lor este de a rupe frunze de la gâtul acestora, gest ce semnifică măritişul imediat pentru cele care reuşesc. În timpul ritualului reprezentat de împodobirea măştilor şi intrarea în ogrăzile gospodarilor, la biserică se desfăşoară slujba religioasă «aghiasma cea mică», ocazionată de Sfintele Rusalii - Pogorârea Sfântului Duh. După slujbă, toţi credincioşii, cu preotul în fruntea alaiului, ies în ţarină pentru sfinţirea holdelor. Ritualul se încheie cu «joc şi voie bună» la ultima casă din sat, după 
care are loc dezbrăcatul măştilor în holda de grâu, fiecare dintre săteni plătind pentru ca acest gest ritualic să aibă loc în holda lui. Frunzele verzi se aruncă peste holde, gest de invocare a ploii, simbol al rodniciei acestora, dar şi pentru înlăturarea factorilor nocivi ai recoltelor.
Un aspect interesant îl reprezintă faptul că într-un an se intră în sat dintr-un capăt, iar în următorul din celălalt, astfel, fiecare dintre gospodarii care locuiesc la margine de sat, se simte onorat că în gospodăria sa începe, sau se încheie «Păpălugăra».
Acest ritual magic, pentru legarea şi dezlegarea ploilor, aparţine cultelor agrare şi este specific nu doar satelor româneşti, în forme similare se desfăşoară în cadrul obiceiurilor popoarelor din Balcani. „În multe locuri, femeile aleargă goale pe câmpuri în vreme de secetă, ca să trezească virilitatea cerului şi să provoace ploaie", arată Mircea Eliade în "Traite d'histoire des religions", iar în Descriptio Moldaviae, Dimitrie Cantemir scria: "Uneori e o singură Paparudă, o figurantă sub vârsta de zece ani". Într-o veche variantă consemnată de Dimitrie Cantemir, după simbolizarea invocării, sunt menţionate şi efectele dorite ale ploii: «Papaluga ascende caelos, aperi portas, demitte pluvias, ut crescat frumentum, triticum, milium» (Descrierea Moldovei, 342).
În săptămâna Rusaliilor, tradiţia ne prezintă ceremonialul precedat de „Legatul Steagului”, urmat de „Spargerea
Căluşului” şi cunoscut sub numele de „Căluşari”. Deşi iniţial s-a crezut că originea obiceiului se află în dansurile militare romane, specialiştii au căzut de acord că rădăcinile Căluşarilor sunt traco-getice. Obiceiul prezintă aspecte ale cultului unui stravechi zeu cabalin, acest fapt reieşind şi din numele obiceiului: Căluş, Căluşari. Înainte cu o săptămână de Rusalii, flăcăii care-şi doresc să intre în Ceata Căluşarilor se adună în afara satului, pe malul unei ape, unde, printr-un scenariu-ritual diferit de la o zonă la alta, depun un jurământ prin care se angajează să respecte anumite reguli şi condiţii impuse de ceată în perioada Rusaliilor. Prin acest jurământ ritualic flăcăii acceptă ca, vreme de o săptămână, să trăiască sub semnul unui „timp sacru”. Ceata Căluşarilor este formată din 9-11 membrii şi este condusă de un vătaf. Unul dintre personajele cu rol important în cadrul ritualului este «mutul». Acesta, mascat în timpul dansurilor Căluşarilor, îi pedepseşte pe cei care greşesc, executând tot felul de gesturi comice. În perioada Rusaliilor, Căluşarii poartă un costum specific, cu zurgălăi la picioare, iar în mână cu o bâtă.
care are loc dezbrăcatul măştilor în holda de grâu, fiecare dintre săteni plătind pentru ca acest gest ritualic să aibă loc în holda lui. Frunzele verzi se aruncă peste holde, gest de invocare a ploii, simbol al rodniciei acestora, dar şi pentru înlăturarea factorilor nocivi ai recoltelor.Un aspect interesant îl reprezintă faptul că într-un an se intră în sat dintr-un capăt, iar în următorul din celălalt, astfel, fiecare dintre gospodarii care locuiesc la margine de sat, se simte onorat că în gospodăria sa începe, sau se încheie «Păpălugăra».
Acest ritual magic, pentru legarea şi dezlegarea ploilor, aparţine cultelor agrare şi este specific nu doar satelor româneşti, în forme similare se desfăşoară în cadrul obiceiurilor popoarelor din Balcani. „În multe locuri, femeile aleargă goale pe câmpuri în vreme de secetă, ca să trezească virilitatea cerului şi să provoace ploaie", arată Mircea Eliade în "Traite d'histoire des religions", iar în Descriptio Moldaviae, Dimitrie Cantemir scria: "Uneori e o singură Paparudă, o figurantă sub vârsta de zece ani". Într-o veche variantă consemnată de Dimitrie Cantemir, după simbolizarea invocării, sunt menţionate şi efectele dorite ale ploii: «Papaluga ascende caelos, aperi portas, demitte pluvias, ut crescat frumentum, triticum, milium» (Descrierea Moldovei, 342).
În săptămâna Rusaliilor, tradiţia ne prezintă ceremonialul precedat de „Legatul Steagului”, urmat de „Spargerea
Căluşului” şi cunoscut sub numele de „Căluşari”. Deşi iniţial s-a crezut că originea obiceiului se află în dansurile militare romane, specialiştii au căzut de acord că rădăcinile Căluşarilor sunt traco-getice. Obiceiul prezintă aspecte ale cultului unui stravechi zeu cabalin, acest fapt reieşind şi din numele obiceiului: Căluş, Căluşari. Înainte cu o săptămână de Rusalii, flăcăii care-şi doresc să intre în Ceata Căluşarilor se adună în afara satului, pe malul unei ape, unde, printr-un scenariu-ritual diferit de la o zonă la alta, depun un jurământ prin care se angajează să respecte anumite reguli şi condiţii impuse de ceată în perioada Rusaliilor. Prin acest jurământ ritualic flăcăii acceptă ca, vreme de o săptămână, să trăiască sub semnul unui „timp sacru”. Ceata Căluşarilor este formată din 9-11 membrii şi este condusă de un vătaf. Unul dintre personajele cu rol important în cadrul ritualului este «mutul». Acesta, mascat în timpul dansurilor Căluşarilor, îi pedepseşte pe cei care greşesc, executând tot felul de gesturi comice. În perioada Rusaliilor, Căluşarii poartă un costum specific, cu zurgălăi la picioare, iar în mână cu o bâtă. Ceremonialul propriu-zis cuprinde practici şi formule magice, acte rituale şi dansuri executate de o ceată strict ierarhizată (Mut, Vătaf, ajutor de Vătaf, Stegar, Caluşari), pe melodii cântate de lăutari.
Se spune că dansul ritual are puteri magice de apărare şi vindecare a unor boli, de alungare a Ielelor, dar şi efecte fertilizatoare asupra pământului şi a tinerelor neveste.
Prima descriere a obiceiului datează din sec. al XVIII-lea şi aparţine cărturarului român Dimitrie Cantemir în lucrarea "Descrierea Moldovei": "Mulţimea superstiţioasă crede că ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: după ce bolnavul s-a aşternut la pământ, Căluşarii încep săriturile lor şi la un anumit loc al cântecului, calcă, unul după altul, de la cap la picioare, pe cel culcat, în sfârşit îi suflă la ureche câteva cuvinte anume ticluite şi poruncesc bolii să iasă". După „Descriptio Moldaviae”, ritualul durează zece zile, timp în care Căluşarii dorm numai sub streşini de biserici, pentru a se apăra de Ielele răzbunătoare. Ei reiau in mod simbolic viata zeului cabalin si savarsesc rituri de vindecare a persoanelor imbolnavite de Rusalii si de alungare a spiritelor rele.
Astăzi, Jocul Căluşarilor, prezentat în context tradiţional, nu scenic, a dispărut aproape în totalitate, sudul ţării, în special Teleormanul, fiind zona unde mai poate fi găsit. Aici, „Căluşarii” reiau, în mod simbolic, viaţa zeului cabalin, săvârşesc rituri de vindecare a bolnavilor şi de alungare a spiritelor rele.
Prima descriere a obiceiului datează din sec. al XVIII-lea şi aparţine cărturarului român Dimitrie Cantemir în lucrarea "Descrierea Moldovei": "Mulţimea superstiţioasă crede că ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: după ce bolnavul s-a aşternut la pământ, Căluşarii încep săriturile lor şi la un anumit loc al cântecului, calcă, unul după altul, de la cap la picioare, pe cel culcat, în sfârşit îi suflă la ureche câteva cuvinte anume ticluite şi poruncesc bolii să iasă". După „Descriptio Moldaviae”, ritualul durează zece zile, timp în care Căluşarii dorm numai sub streşini de biserici, pentru a se apăra de Ielele răzbunătoare. Ei reiau in mod simbolic viata zeului cabalin si savarsesc rituri de vindecare a persoanelor imbolnavite de Rusalii si de alungare a spiritelor rele.
Astăzi, Jocul Căluşarilor, prezentat în context tradiţional, nu scenic, a dispărut aproape în totalitate, sudul ţării, în special Teleormanul, fiind zona unde mai poate fi găsit. Aici, „Căluşarii” reiau, în mod simbolic, viaţa zeului cabalin, săvârşesc rituri de vindecare a bolnavilor şi de alungare a spiritelor rele.
Postări
