Despre mine...

Fotografia mea
Specialist în comunicare interculturală, etnolog, interpret de muzică populară, organizator și prezentator de evenimente (nunți, botezuri, întâlniri de afaceri etc). Confesiune: creștin-ortodoxă. Pasiune: cultura tradițională. De când mă ştiu, iubesc valoarea, frumuseţea, sinceritatea, calitatea şi, tot de când mă ştiu, iubesc satul tradiţional şi-i ascult glasul...glasul pamântului, al durerii şi-al bucuriei străbunilor. Ascult ce-a mai rămas din toate-acestea şi, cu setea celui care conştientizează ultimele picături, învăţ. Învăţ să aflu ce şi cum a fost, ce şi cum mai este şi caut să adun în cămările-mi sufletului, avid de cultură arhaică, tot ce poate cuprinde spaţiul ancestral. Copil fiind, acasă, în Frăsinetul meu, selectam doar intuitiv, apoi, pe măsură ce şcoala şi viaţa m-au format, lucrurile au început să se aşeze tot mai mult într-o matcă a valorilor. Sunt mândră de asta şi, mai ales, recunoscătoare celor ce-au trudit pentru cercetarea, arhivarea şi valorizarea fenomenului cultural tradiţional, lăsând astfel noilor generaţii, dornice să-şi cunoască obârşiile, posibilitatea de a cunoaşte viaţa vetrelor folclorice de altădată.

Dacă doriţi acest CD, click pe imagine! MULŢUMESC!

Dacă doriţi acest CD, click pe imagine! MULŢUMESC!
CD Maria Golban - Folclor nepieritor...de dragoste şi dor. Producator: LIBRIS Braşov

31 mar. 2017

Tradiţii în „Prier”

Numele popular al lunii este moştenit din latinescul aprilis
În această perioadă timpul este prielnic pentru holde şi vite.
Dacă în aprilie timpul este friguros şi secetos, se anunţă sărăcie. În această lună continuă semănăturile de primăvară, se închid ţarinele pentru păşunat, se formează turmele, se tund oile înainte de a urca la munte şi se construiesc sau repară oboarele pentru vite.
Ca şi în celelalte luni ale anului şi în aprilie sunt sărbători cu dată fixă: Ziua Păcălitului, Antipa, Sângiorzul, Marcul Boilor, dar şi sărbători cu dată mobilă: Lăzărelul, Moşii de Florii, Floriile, Joimari, Paştele, Paştele Blajinilor etc., care cuprind o serie de practici şi obiceiuri tradiţionale, grupate în cele două scenarii rituale de înnoire a timpului: Paştele şi Sângiorzul.
Lăzărelul - este ceremonialul cetei de fecioare pe care acestea, în Sâmbăta Floriilor, îl dedică zeului vegetaţiei.
Personajul central este Lăzăriţa, îmbrăcată în rochie albă şi coroniţă din flori de lămâiţă pe cap. Aceasta se plimbă cu paşi dansanţi în interiorul cercului format din surate, pe melodia cântecului care, conform legendelor, povesteşte drama eroului vegetaţiei: flăcăul i-a cerut mamei sale să-i facă azimă, însă ea nu l-a ascultat. Lazăr a plecat la pădure cu turma sa şi s-a suit într-un copac pentru a scutura frunze la oi. Craca pe care stătea s-a rupt, iar Lazăr, din nefericire, a murit.. Multă vreme l-au căutat surioarele lui până i-au găsit trupul neînsufleţit. L-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi l-au îmbrăcat în frunze de nuc”.
Momentul culminant este marcat de hora veselă a colindătoarelor care simbolizează învierea şi metamorfozarea lui „Lăzărel în flori şi vegetaţie. Moartea şi renaşterea anuală a eroului, reconstituite de textul folcloric, păstrează amintirea ceremoniilor antice, dedicate zeilor vegetaţiei: Dionysos, Adonis, Afrodita, Attis, Osiris.
Fetele care „umblă cu „Lăzăriţa” sau cu „mireasa” primesc de la cei cărora le-au cântat, ouă sau bani.
O altă legendă povesteşte: Lazăr era un flăcău care într-o sâmbătă a vrut să mănânce plăcinte. Fiindcă mama sa nu a avut timp să îi facă, Lazăr a murit de poftă. Mama l-a plâns şi i-a cerut lui Dumnezeu să nu le ierte pe femeile care nu fac plăcinte în Sâmbăta lui Lazăr”.
Acesta este motivul pentru care în Sâmbăta Floriilor femeile coc plăcinte şi le dau săracilor de pomană, în special celor care au copii mici. Plăcintele se fac şi pentru ca Lazăr să se roage lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor tuturor oamenilor.
Tot în Sâmbăta Floriilor, în Maramureş se face o pâine din grâu, numită „floare de grâu”, care se împarte tuturor membrilor familiei, crezându-se că cei care mănâncă din ea se vor revedea şi pe cealaltă lume.
În această seară, în Transilvania şi Banat, fetele pun sub un păr altoit o oglindă şi cămaşa pe care o vor îmbrăca de Florii, astfel încât a doua zi de dimineaţă Soarele să răsară peste acestea, dându-le valenţe pentru farmece de sănătate şi dragoste.
Se spune că în această zi morţii aşteaptă la porţile raiului.

Floriile – este ziua intrării lui Isus în Ierusalim, înconjurat şi întâmpinat de mulţimea creştinilor cu ramuri de finic şi recunoscut ca împărat al lumii. De-a lungul timpului, sărbătoarea s-a suprapus peste cea dedicată zeiţei romane Flora. În lucrarea "Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român", Ion Ghinoiu ne spune : «în timpurile vechi, sărbătoarea era dedicată zeiţei romane a florilor: Flora, creştinii suprapunând acestei figuri evenimentul «Intrării Domnului în Ierusalim». Este primul praznic împărătesc cu dată mobilă, numit şi Duminica Stîlparilor, popular Florii sau Flurii. Numele derivă din latinescul Floralia, sărbătoare a vegetaţiei. Prima menţiune a sărbătorii la Ierusalim datează din secolul al IV-lea şi este consemnată în amintirile de călătorie ale pelerinei Egeria. Prăznuirea se face numai duminica, asemenea sărbătorii Paştilor. La români, importanţa sărbătorii este sporită de interdicţiile de muncă şi sacrificiul ritual al peştelui, denumit "Dezlegarea la peşte". Pentru creştini, peştele - ihtios în greacă - este un simbol hristic. La semnificaţia veche, de reînviere a naturii, s-au adăugat funcţii şi semnificaţii noi, legate de cultul moşilor şi strămoşilor, pomeni, curăţarea mormintelor etc.
Creştinii ortodocşi aduc la biserică crenguţe de salcie, simbolul fertilităţii, pentru a fi sfinţite. Cu acestea împodobesc icoanele, geamurile, uşile. În unele zone ale ţării, în biserică se sfinţesc crengile de salcie care au fost culese în ajun de copii, sub îndrumarea dascălilor. Acestea sunt împărţite credincioşilor la sfârşitul slujbei şi se duc acasă. Le este atribuită putere protectivă şi tămăduitoare. Local, în ziua de Florii se scoate mărţişorul făcut cadou la 1 martie şi se agaţă într-un măceş sau într-un pom înflorit, se aerisesc hainele etc. Arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiaţi să îşi dăruiască ramuri de salcie în această zi. Adaptările se datorează condiţiilor diferite în care trăiesc popoarele, dar esenţa vegetală este aceeaşi. Semnificaţia creştină a acestei zile este una foarte puternică, reprezentări ale lui Hristos intrînd în oraş călare pe un măgar întîlnindu-se frecvent în pictură».
În ultima duminică din postul Paştelui, toată lumea merge la biserică pentru a lua ramuri de salcie, sfinţite de preoţi. În această perioadă a anului, salcia este mereu înflorită, exprimând expresia fertilităţii şi a reînvierii naturii.
Din aceste ramuri se fac coroniţe si se pun la icoane în casele credincioşilor. De asemenea, se spune ca e bine să te încingi cu ramuri de salcie ca să nu te doară mijlocul.
Numită în calendarul religios şi în cel popular, “Florii”, ziua se celebrează şi ca sărbătoare a florilor de primavără, a pomilor în floare, a salciei înflorite, sacralizată prin legende şi practici rituale.
O legendă, semnalată de folclorista Elena Niculiţă Voronca, spune despre “Sfânta Floarea” mult-binevoitoarea oamenilor, că alunga iarna “bătând-o cu mâţişori de salcie” ca să n-o ajungă “Sângiorzul”.
În tradiţiile populare româneşti, «Floriile» se sărbătoreau în două zile: «Sâmbăta Floriilor» sau «Moşii de Florii», închinată morţilor, moşilor şi strămoşilor, ca o “zi a neamului şi a pământului” şi «Duminica Floriilor», sau «Staurele Floriilor» – sărbătoarea întâmpinată cu crengi de salcie şi flori, care amintesc ramurile de finic din lumea primilor creştini.
Există chiar o legendă a salciei, care datează de la sfârşitul veacului al XIX-lea, iar una dintre variante spune: “Maica Domnului vrând să ajungă la locul unde Fiul Său era răstignit, a avut în cale o apă. S-a rugat zadarnic de toate buruienile ca să o treacă dincolo şi niciuna nu a vrut, numai salcia a întins o cracă şi a trecut-o. Maica Domnului a binecuvântat-o ca să fie dusă la biserică, s-o slujească preoţi şi să se încingă oamenii cu ea ca să nu-i doară mijlocul la seceratul grâului”.
În Sudul Transilvaniei şi Munteniei se aruncă mlădiţe de salcie sfinţită peste semănăturile de grâu sau cânepă, pentru a fi apărate de “fulger, de grindină şi de străjile care iau mana roadelor”.
Fetele împletesc cununile de salcie pentru a se lega “surate”, şi a se “liora” în a doua zi de Paşti.

Focul viu (Ajunul Sf. Gheorghe)
Focul viu este focul magico-religios adus de Prometeu din lumea zeilor.
În mitologia greacă regăsim Focul viu aprins de zei şi întreţinut de vestalele casei. De-aici a rămas tradiţia ca focul să fie aprins de bărbaţi şi doar întreţinut de femei.
La începutul primăverii, de regulă în ajunul zilei de Sf. Gheorghe, „Focul viu este aprins de feciori, fie în gospodăriile din sat, fie la stâni, acolo unde urmează să păşuneze animalele toată vara.
Datina, reprezentativă în calendarul pastoral, este un ritual arhaic, practicat până nu demult în majoritatea satelor româneşti din Maramureş, Apuseni, Ţara Zarandului, Câmpia Transilvaniei (Valea Mureşului, Turda).
„Există scrieri ale lui Ion Muşlea care atestă existenţa tradiţiei acestui foc viu şi în judeţul Cluj, ultimele mărturii aparţinând satului Bonţ (Fizeşul Gherlii) din perioada anilor ‘60-’70”, ne povesteşte etnologul Aurel Bodiu.
Pentru aprinderea focului magic, datina arată folosirea exclusivă a lemnului şi a unei bucăţi de iască. Prin frecarea a două lemne uscate, sau prin răsucirea unei nuiele, cu ajutorul unui vârtej, într-un lăcaş special făcut în tocul uşii, se obţin primele scântei ale Focului viu. După ce iasca se aprindea, era transferată în mijlocul unei grămezi de paie. Când fumul se ridica, era îndreptat spre grajdul vitelor, existând credinţa că fumul Focului viu are puterea de a "curăţa vitele" şi de a le proteja de strigoii care încercau să le fure "mana”.
După "purificarea" simbolică a turmelor, tinerii şi copiii care au asistat la ceremonialul „curăţirii prin fumul Focului viu” al vitelor, sar peste foc cu credinţa că acest rit îi va proteja de "rele şi necazuri", făcându-i "uşori şi sprinteni", peste an. „Purificarea" oamenilor şi a turmelor prin intermediul Focului viu echivalează în spiritualitatea tradiţională românească cu "biruinţa luminii şi a căldurii de primăvară, asupra întunericului şi a frigului de iarnă". Tot în această credinţă îşi află rădăcinile şi prescripţia: "Focul viu" nu trebuie să se stingă niciodată", acesta fiind întreţinut şi păstrat cu multă grijă. Se spune că la casa sau stâna cu "Foc viu "este mare noroc şi nimic rău nu se poate apropia”.
Stingerea focului reprezenta o adevărată problemă, iar recuperarea sa era foarte dificilă, din acest motiv, pedeapsa pentru cei care erau vinovaţi de stingerea/pierderea Focului viu era foarte aspră, aceştia fiind obligaţi să-l reaprindă, dar să dea şi câte o oaie grasă.
În Transilvania, când se aprindea Focul viu la stâni, turmele erau trecute prin fum sau peste flăcări, dar şi feciorii săreau peste acest foc, după care se organiza o petrecere cu sătenii prezenţi, împărţindu-se ca „ofrande augurale”: lapte, caş şi plăcintă cu brânză.
În judeţul Cluj, la Mărişel, mai dăinuie şi azi practici legate de Focul viu, termen pe care localnicii îl ştiu şi ca denumire a unei boli de piele (bube pe corp). Ei spun că această boală nu trece, decât dacă cel „bubat” este spălat cu apa în care s-au stins cărbuni din focul aprins conform ritualului.
Din cenuşa Focului viu, împreună cu diverse plante, lapte şi grăsime, unii ciobani ştiau să prepare leacuri pentru tratarea bolilor la animale şi oameni, dezvăluind astfel şi latura curativă a Focului viu, substitut simbolic al Soarelui.

Sângiorz - 23 aprilie
Din cele mai vechi timpuri, Sângiorzul se sărbătoreşte la o lună după echinocţiul de primăvară şi se spune că “ţine cheile cerului şi sloboade soarele să urce în tărie ca să aducă vara”.

În calendarul bisericesc, Marele Mucenic Gheorghe este celebrat la 23 aprilie, iar în iconografia ortodoxă apare ca un sfânt ecvestru pe un cal alb, ce simbolizează soarele şi puritatea celestă.

Sângeorzul reprezintă un vechi zeu al vegetaţiei, peste care biserica ortodoxă l-a suprapus pe Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Sângiorzul şi Sâmedru sunt sărbători foarte importante în calendarul pastoral, acestea delimitând vara pastorală (între Sângiorz şi Sâmedru) de iarna pastorală (între Sâmedru şi Sângiorz.

Sângeorzul este apărătorul ţarinelor şi al vitelor, dezlegătorul rodului în toate, cel care “bate cu bici de foc codrul ca să înverzească şi sloboade norii ca să plouă”.

În ţinuturile carpatice, există o legendă care spune: “în vremea când era şi Sf. Gheorghe om pe pământ, toate apele de băut s-au fost oprit şi nu era decât un singur loc de unde trebuia să ia apă fiecare familie. Acel loc însă, era păzit de un balaur înfricoşător, care cerea în schimbul apei câte un suflet. Tot în timpul acela, sosise vremea ca să dea şi împăratul un suflet. El nu avea decât o fată pe care, deşi o iubea ca pe lumina ochilor, a gătit-o pentru a i-o trimite balaurului. Dumnezeu, îndurându-se de oameni, l-a trimis pe Gheorghe să răpună balaurul. Împăratul, voind să-l răsplătească, i-a făgăduit fiica de soţie, dar Sf. Gheorghe a răspuns că lui nu-i este dat să se căsătorească, ci să-l slujească pe Dumnezeu, făcănd bine pe pământ”.

Această legendă nu este întâlnită numai în oralitatea populară, ci şi în iconografia religioasă şi îl înfăţişează pe mucenic ca pe un oştean frumos, ecvestru pe un cal alb, ucigând balaurul.
Odată cu legendele, se perpetuează credinţele şi practicile ca oamenii să se stropească cu apă “neîncepută” din fântâni şi izvoare, pentru a dezlega belşugul, să pună crengi de rug la porţi, să ungă uşile, poarţile, ferestrele şi hornul cu usturoi, închinindu-se lui Dumnezeu şi Marelui Mucenic, stăvilind în acest fel intrarea spiritelor malefice care bântuie noaptea.
La Sângiorz urcă oile la munte şi are loc «măsurişul laptelui», sau «ruptul sterpelor». După o iarnă fertilă între Sâmedru şi Sângiorz, urmează o vară sterilă, dar în care ovinele şi caprinele dau omului un randament economic maxim.
Această perioadă se încheie toamna la Sâmedru, când toate oile, împreună cu ciobanii lor, coboară în sate la iernat până primavăra următoare.
De Sângiorz, «…vreo 10-12 feciori, cu sau fără muzicanţi, umblă cu ”moroiu” prin sat. Moroiul este un fecior împodobit cu frunză verde de mesteacăn. Ceilalţi feciori sunt îmbrăcaţi în haine rele şi se vopsesc pe faţă cu funingine ca să nu fie recunoscuţi (un fel de măşti). Moroiul are în mână o ”jordoaie”, iar măştile au cofe pline cu apă. La fiecare casă strigă: Lele, ouă,/Că de nu te plouă! După ce li se dau ouă, măştile aruncă apă peste gazdă. Unii feciori, profitând de această distracţie, se urcă-n pod şi fură slănină. La terminarea udatului feciorii se aruncă în râu. Apoi merg la o fată sau la un fecior, unde se ospătează cu ”ratută” din ouăle adunate, după care urmează o petrecere cu muzicanţi, ca la Jocul satului. Acest obicei este un rit agrar. Prin versurile de mai sus, măştile invocă ploaia.” Dr. Dejeu Zamfir – „Cântece, dansuri şi obiceiuri din Câmpia Transilvaniei”.


Maria Golban Șomlea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aşteptăm cu drag comentariile dumneavoastră.

Activitatea instituțională publică

Activitatea instituțională publică
Cluj-Napoca, octombrie 2009 - În calitate de director-coordonator al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Cluj (1 iunie 2009-28 iulie 2010).

Bonțida, 13-15 mai 2010, Castelul Banffy - Seminarul româno-francez "Cultură și dezvoltare locală".

Bonțida, 13-15 mai 2010, Castelul Banffy - Seminarul româno-francez "Cultură și dezvoltare locală".

Cluj-Napoca, 22 aprilie 2010, BCU - Oferind diploma de excelență prof. univ. dr. Teodor Tanco.

Cluj-Napoca, 22 aprilie 2010, BCU - Oferind diploma de excelență prof. univ. dr. Teodor Tanco.

Cluj-Napoca, 22 octombrie 2009 - La evenimentul lansării de carte a lui Constantin Arvinte.

Cluj-Napoca, 22 octombrie 2009 - La evenimentul lansării de carte a lui Constantin Arvinte.

Cluj-Napoca, 25 septembrie 2009 - Seminarul organizat de DJCPCN Cluj pe probleme de turism cultural

Cluj-Napoca, 25 septembrie 2009 - Seminarul organizat de DJCPCN Cluj pe probleme de turism cultural

NCN - Situația patrimoniului clujean (martie 2010)

Top Story, 03 Martie 2010

...despre patrimoniul cultural 1

Clujul Zi de Zi 16.09.09

Invitați: Virgil Pop - arhitect; Virginia Rădeanu - arheolog; Maria Golban - director coordonator al Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Cluj

PATRIMONIU CULTURAL NAŢIONAL

PATRIMONIU CULTURAL NAŢIONAL
,,Toate culturile arhaice şi orientale, precum şi toate societăţile urbane sau rurale sunt tradiţionale, adică păstrătoarele unei tradiţii, considerând această tradiţie ca suma modelelor exemplare ale comportării şi activităţii omeneşti." Mircea Eliade

DOINA - CAPODOPERA MONDIALĂ - inclusă pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO

Iunie 2011, Favorit TV - Cântecul doinit "Du-te dor cu dorurile"

2004

2004

The Căluş Ritual

AFIȘUL LANSĂRII CĂRȚII "PORTUL POPULAR ROMÂNESC ŞI MAGHIAR DIN JUDEŢUL CLUJ"

Cluj-Napoca, 17 iulie 2012-Lansarea de carte "Portul popular românesc și maghiar din județul Cluj"

Cluj-Napoca, 17 iulie 2012-Lansarea de carte "Portul popular românesc și maghiar din județul Cluj"
De la stânga la dreapta: conf. univ. dr. Aurel Bodiu, etnolog Maria Golban (autorii lucrării), prof. univ. dr. Ioan Bocșa, criticul muzical Mugurel Scutăreanu și Vasile George Dâncu, directorul Editurii Eikon.

O parte a publicului prezent la evenimentul editorial găzduit de Librăria "Bookcorner" din municipiul Cluj-Napoca.

"Sa v-amintiți duminica", Național TV

Maria Golban - despre obiceiul de nunta in Zona Huedinului

Costum tradiţional fată Zona Huedinului

Costum tradiţional fată Zona Huedinului

Costum tradițional bărbătesc Zona Huedinului

Costum tradițional bărbătesc Zona Huedinului

De la Frăsinet la vale

.

.

AFIȘUL LANSĂRII DE CARTE "PORTUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC DIN BISTRIŢA-NĂSĂUD" LA CLUJ-NAPOCA

AFIȘUL LANSĂRII DE CARTE "PORTUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC DIN BISTRIŢA-NĂSĂUD" LA CLUJ-NAPOCA

Cluj-Napoca, 31 iulie 2012 - Lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud".

Cluj-Napoca, 31 iulie 2012 - Lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud".
Imagini de la lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud", autori Aurel Bodiu și Maria Golban (Editura Eikon 2012). De la stânga la dreapta: directorul Muzeului Transilvaniei prof. Tudor Sălăgean, prof. univ. dr. Ioan Bocșa, lector univ. Oliv Mircea, etnolog Maria Golban, conf. univ. dr. Aurel Bodiu, prof. univ. dr. Otilia Hedeșan, directorul CJC BN Florin-Vasile Șomlea, prof. univ. dr.Traian Vedinaș și Vasile George Dâncu.

Profesorul universitar Otilia Hedeșan vorbind despre importanța cărții și a cercetării etnografice pentru conservarea culturii tradiționale.

În public, specialiști ai domeniului, precum și simpli iubitori ai culturii tradiționale.

AFIȘUL LANSĂRII DE CARTE "PORTUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC DIN BISTRIŢA-NĂSĂUD" LA BISTRIȚA

AFIȘUL LANSĂRII DE CARTE "PORTUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC DIN BISTRIŢA-NĂSĂUD" LA BISTRIȚA

Bistrița, 24 iulie 2012 - Lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud".

Bistrița, 24 iulie 2012 - Lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud".
Imagini de la lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud", autori Aurel Bodiu și Maria Golban (Editura Eikon 2012), din mai amplul proiect de cercetare etnografică al Centrului Județean pentru Cultură BN. De la stânga la dreapta: interpreta de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean, poetul Vasile Dâncu, lector univ. Oliv Mircea, etnolog Maria Golban, conf. univ. dr. Aurel Bodiu, prof. univ. dr.Traian Vedinaș și directorul Centrului Județean pentru Cultură BN Florin-Vasile Șomlea, inițiatorul proiectului de cercetare.

Vorbind despre specificul activității de cercetare etnografică în ansamblu dar și despre ceea ce a presupus elaborarea cărții de față.

Publicul prezent în grădina Complexului Muzeal Județean Bistrița-Năsăud.

Realizatoare și prezentator în peste 10 ani a emisiunii "Folclor Nepieritor" la NCN TV Cluj-Napoca.


Decembrie 2009: înaintea unei noi emisiuni dedicate folclorului românesc...

2006 - Cu etnologul Aurel Bodiu.

2006 - Cu etnologul Aurel Bodiu.

Mărişel - şezătoarea din câşlegi

Bucătăria românească

"Bucataria romaneasca a fost influenţată favorabil de condiţiile oferite de relieful prielnic pentru agricultură şi păstorit. Din alimentaţia oamenilor de la sate făceau parte cerealele (mei, grâu, orz si mai târziu porumb), legumele şi verdeţurile (fasole, mazăre, varză, castraveţi, ştevie, pătrunjel, ceapă, usturoi), carne şi slanină de porc şi mai rar peşte, ouă şi carne de oaie sau de vită. Laptele, terciul de mei şi mămăliga a fost hrana de bază a păstorilor. Odată cu schimbarea condiţiilor economice s-a diversificat şi alimentaţia, iar în prezent consumul de păine, ouă, zahar, lactate şi fructe nu mai constituie un lux. Ca preparate cu specific naţional sunt renumite sarmalele în foi de viţă sau de varză, ciorba de peşte, fasole bătută, ardei umpluţi cu carne şi orez, perişoare, mămăligă cu brânză, murături, salată oltenească, borş moldovenesc, piftiile de porc, mititeii şi ciorba de burtă. Dulciuri mai cunoscute sunt: cozonacul, placinta, clătitele."
Sursa si alte informatii: click aici


Instrumente muzicale tradiţionale

Pâna la mijlocul secolului al XIX-lea, fluierul si cimpoiul constituiau înca, în majoritatea satelor românesti transilvanene, instrumentele obisnuite pentru interpretarea muzicii de dans. Instrumentele de coarde (lauta si titera) au o vechime considerabila în mediul rural maghiar si german, iar vioara si contrabasul au patruns în satele transilvanene pe la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Instrumentele de semnalizare(buciumul) aveau o veche traditie în majoritatea tinuturilor transilvanene. Sursa: www.muzeul-etnografic.ro
Pentru mai multe informatii dati click aici:

Cine citește acum