Da,chiar asa s-a intamplat:in gerul zilei de 9 februarie 2005, s-a "suit in deal", insa nu pentru a culege flori badelui, sau pentru a-i canta, ci pentru odihna cea vesnica.
Artista Ana Pop Corondan ne-a parasit la varsta de optzeci si doi de ani. S-a stins discret, intr-un cvasi-anonimat aproape. Pana si ceremonia de inmormantare s-a consumat cumva in secret parca, doar in prezenta catorva apropiati si admiratori.
Clujul ii datora mult mai mult, ca sa nu spun de institutia careia in anii ''60 i-a adus o nesperata faima. Dar ramane mereu posibilitatea revansei, asa ca, macar de-acum inainte ar trebui sa vorbim mai mult despre Ana Pop Corondan, si nu oricum, ci ca despre un model exemplar al interpretului de muzica populara. Mai mult, pentru cantecul ardelenesc in ipostaza sa publica, "institutionalizata", ea are semnificatia unui intemeietor. Reprezinta inceputul unui interval in care se va edifica o traditie consistenta, activa si in prezent.
*
S-a nascut in 30 iulie 1922, in Sinuta, actualul cartier al Zorilor, din parinti tarani. In urma dictatului de la Viena este nevoita sa se refugieze si ajunge la Bucuresti. Aici, printr-o fericita imprejurare, e angajata la Teatrul "Constantin Tanase". O sansa unica intr-o viata, ca un miracol, caci ii cunoaste in aceasta ambianta selecta, pe marii artisti Maria Tanase, Ioana Radu, Rodica Bujor, Ion Luican, Gica Petrescu. Dar, o remarca si alte celebritati: folcloristul Mihai Pop (pe-atunci directorul Institutului de Folclor), Tiberiu Alexandru, Petre Stefanescu Goanga, George Vraca etc. Asadar, anii de formare coincid cu initierea in lumea elitara a muzicii si spectacolului. Consacrarea urmeaza sub aceleasi auspicii favorabile, astfel ca din 1944 colaboreaza cu Radio Bucuresti, unde i se inregistreaza primele cantece, sub baghete, iarasi celebre: Victor Predescu, Ionel Budisteanu, Nicu Stanescu.
In plina glorie va parasi Bucurestiul si dupa mai bine de douazeci de ani, se intoarce acasa la Cluj, angajandu-se la Orchestra de muzica populara a Filarmonicii de Stat, in 1963. Venea cu o aura orbitoare, care, insa, se pare, a produs mai degraba inhibitii si secrete frustrari, decat o admiratie colegiala: sindromul Clujului gelos pe propriile-i valori.
In 1967 e pensionata, la varsta cand talentul explosiv se implineste in maiestrie si rafinament. Oricum, ea nu mai apartinea unei orchestre din provincie, ci patrimoniului national. Devenise un clasic in viata; un reper canonizat prin urmare, intr-o ierarhie foarte riguroasa a interpretilor cantecului popular. Artista s-a impus, in fond, prin selectii succesive in cadrul unei emulatii reale, asistate de specialisti.
Avea un glas cristalin, iar glissando-urile erau caracteristici care i-au dat un stil personal, alaturi de patosul cu care interpreta atat cantece populare, cat si romante sau alte cantece din repertoriul clasic. Legitimitatea ultima a celebritatii, i-o da, insa opera formata din ansamblul cantecelor sale inregistrate, cantece dintre care unul cel putin a ajuns un slagar definitiv. Este vorba despre acel uimitor "M-am suit in Dealu' Clujului", care nu-i doar o emblema notorie, ci si un fel de revansa a culturii populare asupra acestui oras cosmopolit si multa vreme refractar la traditiile autohtone. Insa de un lirism cu totul tulburator este capodopera "Neghinuta neagra", unde profunzimea poetica parvine la un vag sentiment metafizic. Forta iradianta a cantecului consta si in perfecta adecvare a textului la melodie. Poezia in sine, o expresiva imagine vegetala a dragostei, are, de altfel, o subtil-melancolica fluenta muzicala:
"- Neghinuta neagra, mandrulita draga/Vina dupa mine, sa merem in lume!
- Ioane, Ioane, decat dupa tine/Mai bine ma fac trestie pa lac,
Trestie pa lac si-oi trai cu drag/Departe de lume, cu gandul la tine.
- Fa-te mandra, fa-te, ca si io m-oi face/Mica seceruica si-oi trece prin lunca,/Trestie-oi taia, pe tin' te-oi lua,/Tu vei fi a mea, trestioara mea!"
*
Cred ca nu intamplator, in toamna anului 2004, la cea de-a treia editie a Festivalului "Ioana Radu" de la Craiova, impreuna cu Veta Biris si Marinela Zegrean Istici, am oferit un moment creat in mare parte din cantecele Anei Pop Corondan. Am vazut acolo, in Cetatea Banilor, olteni aplaudand "Neghinuta neagra", "Badea-l meu de asta vara", "Manios badea-i de-asara", sau fredonand impreuna cu noi "M-am suit in Dealu' Clujului". Am inteles o data in plus profunzimea si importanta ideii doamnei Marioara Murarescu de a darui astfel de momente. Ne-am simtit si atunci ca si in alte asemenea spectacole, privilegiate. Eram ardelencele care aduceau cantece vechi in interpretari noi, slagare carora le-a dat viata si personalitate un nume drag al cantului clujean, de aceasta data oferindu-le memoriei Ioanei Radu. Nu stiam ca peste putina vreme, cei care am iubit-o si i-am pretuit cantecele ne vom dori sa creem si la Cluj-Napoca un festival care sa poarte numele "Ana Pop Corondan", la fel cum nu stiam nici ca ultima emisiune tv, ce-o avea protagonista, avea sa fie "Folclor nepieritor" (NCN Tv) din ziua in care artista implinea 80 de ani (30 iulie 2002).
Acum, dupa trecerea in eternitate, ramane ca memoria sa-i fie cinstita de generatii care calca acelasi drum, drumul cantecului...
Maria Dan Golban